Bisericile din lemn – martor al istoriei zbuciumate a românilor mureșeni

Bisericile din lemn din județul Mureș păstrează secretele istoriei zbuciumate a românilor din această zonă a țării. În aceste pagini ne dorim să facem cunoscute cititorilor Telegrafului de Mureș adevăratele comori și mărturii istorice pe care aceste biserici din lemn le duc peste secole pentru ca noi să nu uităm prin ce au trecut înaintașii noștri. Acum câteva secole românii. Cei mai tineri trebuie să știe că în timpul imperiului austro – ungar, românii din Ardeal nu aveau voie sa-si construiasca biserici din piatra, ci numai din lemn, ca sa nu dureze si sa poata fi aprinse usor. Cu atât mai mult, astăzi, datoria noastră este să ajutăm la conservarea și restaurarea acestor monumente.

 

Biserica de lemn de la Lăpuşna, cu doi patroni spirituali

Unul din obiectivele turistice ale judeţului Mureş de o frumuseţe aparte este şi bisericuţa de lemn din Lăpuşna, ce este pusă în valoare şi de peisajul minunat ce o înconjoară, lăcaşul de cult fiind edificat într-o pădure de brazi, în vecinătatea pârâului Gurghiu. Biserica face parte din categoria lăcaşurilor de cult călătoare fiind strămutată în 1939 aici din satul Comori, comuna Gurghiu. Regele Carol al II-lea a solicitat mutarea lăcaşului de cult pentru ca familia regală să aibă loc de închinăciune când se afla la castelul de vânătoare de la Lăpuşna.

b-biserica-lapusnaÎnălţată în 1779

Cu hramul „Sfântul Nicolae”, biserica de lemn a fost înălţată în 1779, după cum o dovedeşte inscripţia de la intrarea în lăcaşul de cult. Monument indiscutabil de artă populară, edificiul religios de la Lăpuşna se înscrie în categoria lăcaşurilor de cult de formă dreptunghiulară, cu absidă poligonală în trei laturi nedecroşată. Bârnele construcţiei de lemn de molid şi de stejar se îmbină după sistemul coadă de rândunică, consolele fiind împodobite cu crestături. Ancadramentul intrării, sculptat, impresionează prin varietatea şi bogăţia de motive originale ce îl decorează. Mai târziu sunt realizate pridvorul şi turnul clopotniţă, acesta din urmă înzestrat cu foişor în console, cu coif înalt în formă de prismă. În spaţiul interior, împărţit în pronaos, naos şi absida altarului, remarcabilă este pictura murală atribuită artistului Toader Popovici, un bogat registru iconografic. Pe bolta navei sunt pictate medalioane, precum cel cu Iisus Pantocrator, mucenici, dar şi panouri dreptunghiulare cu scene din viaţa Fiului Domnului. Scenele religioase, Evangheliştii, mironosiţe, mucenici şi motive florale împodobesc suprafeţele din pronaos. În absidă apar picturi cu teme precum Viziunea Sf. Petru, Sf. Părinţi, Sf. Troiţă, Buna Vestire sau cete de îngeri. Uşile împărăteşti sunt decorate cu motive florale, delimitate prin baghete în formă de frânghie.

Bisericuţa de lemn de la Lăpuşna a fost renovată în 1967. De dată recentă, din anul 1997 s-a hotărât înființarea unei mănăstiri de călugări care să-i redea bisericii viața spirituală şi să o îngrijească. De atunci, biserica a dobândit un al doilea hram, cel al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

 

Biserica de lemn din Răstoliţa, chezaşă valorilor religioase

Cimitirul ortodox din comuna Răstoliţa adăposteşte, din 1812, Biserica de lemn cu hramul „Sf. Nicolae”, astăzi declarată monument istoric cu nr. 3359. Construită pe locul unde a fost defrişată o pădure, după unele izvoare, biserica a fost ctitorită „din evlavia credincioşilor în zilele Împăratului Francisc al II-lea şi al luminatului Domn Arhiereu Vasile Loga, preot fiind Ioan Gliga”.

Icoane împărăteşti şi cărţi de valoare

Ridicat din bârne de brad şi de frasin, edificiul religios este de tipul casă ţărănească cu pridvor, acoperit cu şindrilă. Pridvorul este susţinut de stâlpi sculptaţi. Special la Biserica de lemn de la Răstoliţa este faptul că turnul clopotniţă nu face corp distinct cu lăcaşul de cult. Chiar dacă, scrie Ioan Eugen Man, „lasă impresia unei detaşări, fiindcă la partea inferioară are o streaşină dispusă în alt unghi faţă de versantele pridvorului, iar turnul pătrat pătrat al cloptniţei pare constituit dintr-un schelet structurat numai în relaţie cu acela al pridvorului”.

a-biserica-rastolitaPlanul construcţiei este dreptunghiular cu o absidă poligonală în trei laturi, nedecroşată. Atât naosul şi pronaosul au forme dreptunghiulare, fiind acoperite însă de o boltă octogonală, respectiv una semicirculară. Altarul are forma pentagonală boltită.

Catapeteasma prezintă cele trei rânduri de icoane tipiconală. În partea stângă sus a catapetesmei, o inscripţie chirilică consemnează: „Această catapeteasmă plătit-o Gliga Ioan cu feciorul său Gliga Alexandru şi au dat şi sătenii care cu cât s-au îndurat”.

Biserica păstrează icoane împărăteşti şi cărţi de valoare cuprinse în patrimoniul cultural naţional, din păcate însă pictura murală a fost aproape complet distrusă din cauza intervenţiei unor zugravi, precum şi a intemperiilor. Pictura interioară a fost executată în ulei pe glet aplicat pe bârne în anul 1812 şi poartă semnătura lui Pavel Dumbrăvean (Zugravul). Ultima reparaţie a fost realizată în 1983, când s-a dat aviz pentru o amplă acţiune de restaurare, după ce biserica a fost distrusă din cauza apei infiltrate. În fiecare an la Praznicul „Înălţării Domnului” se săvârşeşte Sfânta Liturghie.

 

Biserica de lemn din Abuş, eleganţa restaurării

a-abusSituată în cimitirul ortodox din satul Abuş, comuna Mica, o comună cu populaţie preponderent maghiară, Biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli” impresionează prin eleganţa şi atenţia cu care a fost restaurată. Ridicată în secolul al XVII-lea, mai precis în anul 1772, biserica ridicată din bârne de stejar, mai ales a fost strămutată pe actualul amplasament în 1883 de pe un deal din apropiere care era afectat de alunecări de teren, iar lăcaşul de cult risca să fie distrus. Biserica urmează stilul popular de casă ţărănească fără turn, cu menţiunea că în timp i s-a adăugat prispa pe latura de vest. Biserica are o planimetrie dreptunghiulară, având 9,5 metri lungime şi 5,5 lăţime. Absida altarului este neobişnuită pentru această categorie de construcţii deoarece este semicirculară, decroşată. Interiorul bisericii este tencuit şi pictat, deşi, probabil, bisericuţa de lemn de la Abuş a avut la un moment dat pictură murală la fel ca celelalte lăcaşuri de cult din această categorie. Ce e remarcabil la bisericuţa de lemn din Abuş este faptul că, deşi a trecut prin mai multe intervenţii succesive, renunţându-se chiar la acoperişul de şindrilă în favoarea unuia de ţiglă, la ultima restaurare, edificiul şi-a recăpătat vechiul aspect. Bisericuţa este, în prezent, acoperită cu şindrilă. La fel ca şi clopotniţa bisericii ridicată în apropiere. Biserica figurează pe lista monumentelor istorice.

 

Biserica de lemn de la Cuci, ridicată pe un colţ de rai

Biserica de lemn de la Cuci, unul dintre cele mai reduse edificii de acest gen, se zăreşte de pe Drumul European 60 dintre mormintele ce o înconjoară. La pas trebuie să treci însă de noua biserică ortodoxă ridicată pe una dintre uliţele comunei, chiar la drum, din cărămidă. Anul construcţiei Bisericuţei de lemn, cu hramul „Sfinţii Arhangheli”, nu este stabilit cu exactitate. Cercetările efectuate în domeniu de către arhitectul dr. Eugenia Greceanu şi istoricul dr. Ioana Cristache-Panait stabilesc ca dată a edificării lăcaşului de cult înainte de anul 1723, respectiv după 1733. Cu certitudine însă, la 1753, biserica fiinţa, dovadă fiind icoanele care poartă acest an.

a-biserica-cuciSpre deosebire de alte edificii de lemn, bisericuţa de la Cuci se individualizează prin faptul că deşi păstrează planul dreptunghiular are absida decroşată în patru laturi şi unghi în ax, asemenea bisericuţelor de la Nadăşa, Mura Mare şi Vălenii. Diferită este şi acestea, deoarece laturile longitudinale ale absidei nu sunt paralele. Compartimentată în trei – pronaosul, naosul, ambele de formă dreptunghiulară – şi absida altarului – poligonală, biserica este boltită din scândură şi are o structură unică, semicilindrică.

Din păcate, pictura murală a bisericii a fost serios afectată de intemperii, astfel că au trecut testul timpului doar suprafeţe reduse de frescă. Se mai disting astfel tablourile Sacrificiul lui Avram, Adam şi Eva, Cristofor cu cap de oaie, lucrări ce impresionează prin cromatica veselă şi luminoasă. De asemenea, biserica mai adăposteşte patru icoane valoroase ce decorează fruntariul – două aparţinându-i lui Iacov din Răşinari – Iisus Hristos Pantocrator şi Sf. Nicolae, iar alte două, cel mai probabil, lui Toader Zugravul – Maria cu Pruncul – Eleusa şi Arhanghelul Mihail.

După 1981, biserica trece printr-o restaurare de amploare, în urma căreia i se redă înfăţişarea cât mai aproape de cea iniţială.

 

Şcoală confesională la Biserica de lemn din Glodeni

Monumentul datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi se află în Glodeni, comună situată la 14 kilometri de municipiul Târgu-Mureş, pe şoseaua care leagă Dumbrăvioara de Voivodeni.

Hramul „Buna Vestire”

b-glodeniLăcaşul de cult este descris de directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş, Nicolae Băciuţ, în lucrarea sa intitulată “Dicţionar de monumente – Biserici de lemn din judeţul Mureş”, apărută la Editura Nico în anul 2015. “În baza de date a Protopopiatului Ortodox Român din Târgu-Mureş biserica figurează ca datând din anul 1783. Şi hramul bisericii e “Buna Vestire”, nu cel înregistrat în LMI. În anul 1900, conform Şematismului greco-catolic, distribuţia pe confesiuni a populaţiei localităţii era: 262 grecocatolici, 8 ortodocşi, 24 romano-catolici, 1076 reformaţi, 1 unitarian şi 13 israeliţi. Biserica de lemn cu hramul „Buna Vestire” a fost ridicată în anul 1783, fiind extinsă şi restaurată de mai multe ori de-a lungul timpului, ultima consolidare realizându-se în anul 1986, prin grija Episcopiei Ortodoxe de Alba-Iulia”, a precizat directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş.

Fostă şcoală confesională românească

În prezent, lăcaşul de cult are fundaţie din piatră de râu, pereţii din lemn de brad, acoperişul din şindrilă şi clopotniţa acoperită cu tablă. “Între 1851-1907, pe lângă biserica din comună a existat o şcoală confesională românească, care, deşi fusese deschisă încă din a doua jumătate a secolului XVII, nu a putut funcţiona decât în perioada menţionată datorită greutăţilor materiale. Din cauza rigorilor impuse de legea Apony, în 1907 şcoala şi-a încheiat activitatea fiind redeschisă în anul 1923”, a mai punctat directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş.

 

Biserica din lemn din Petea, model pentru iconografi

Declarat monument istoric, Biserica de lemn din satul Petea, comuna Band, poate fi considerată unul dintre cele mai vechi edificii religioase ortodoxe din judeţul Mureş. Bisericuţa are o istorie interesantă, înscriindu-se în categoria lăcaşurilor de cult călătoare, deoarece se presupune că ar fi fost donată de către un voievod din Oltenia şi ar fi fost adusă şi amplasată pe locul unde se află astăzi în anul 1747. Datarea sa este însă cu 100 de ani mai devreme. Ridicată în formă de corabie, Biserica cu Hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a fost construită în anul 1647 din lemn. Biserica, asemenea multor construcţii din această categorie, era fără turn, clopotniţa fiind amplasată lângă biserică în 1761. Aceasta este executată în acelaşi registru – parter deschis, din lemn, şi un turn în patru ape cu coif piramidal. Amândouă construcţiile erau acoperite de şindrilă. În timp, pe partea sudică a fost construită prispa cu stâlpi sculptaţi. Frumos conservat este ancadramentul intrării care este împodobit cu motive specifice artei populare româneşti – rozete, forma dintelui de lup, triunghiuri, semicercuri, cercuri şi funia.

d-peteaPlanul bisericii este în formă dreptunghiulară, cu absidă poligonală în trei laturi, nedecroşată. Bârnele de stejar din care este edificată bisericuţa sunt legate prin procedeul coadă de rândunică, capetele acestora fiind cioplite.

Bolta bisericii, unică pentru naos şi pronaos, este semicilindrică din scândură,  şi susţinută de arcade, iar altarul este acoperit de un semicilindru racordat la trei planuri dreptunghiulare, curbate.

Pictura de interior a bisericii, opera Şcolii de la Feisa, a fost distrusă în cea mai mare parte din cauza vicisitudinilor naturale. La fel şi lemnul din care este construită biserica. Pentru conservarea sa, a fost făcut un prim pas, atât acoperişul bisericii cât şi cel de pe clopotniţă au fost înlocuite. De asemenea, biserica a fost împodobită cu mai multe icoane ce purtau semnătura pictorului Toader Zugrav, încă de la 1747. Patru dintre acestea se mai păstrează şi astăzi şi îi înfăţişează pe Arhanghelii Mihail şi Gavril, pe Iisus-Deisis, Sfântul Nicolae şi Maica Domnului cu Pruncul.

 

Biserica de lemn din Reghin, casa spirituală a lui Petru Maior

Legenda spune că Biserica de lemn cu hramul Sfântul Nicolae ar fi fost adusă în Reghin de negustorii macedoneni, după ce aceştia au văzut că românii nu au unde să îşi ţină Paştele. Alte surse susţin că românii ar fi construit biserica, asistaţi de macedoneni. Este una dintre explicaţiile pentru care lăcaşul de cult atestat din din 1725 sau 1744-1748 nu seamănă cu celelalte bisericuţe de lemn din judeţ, având forma de cruce, nu de corabie.

a-reghin-lemnBisericuţa de lemn din Reghin mai este cunoscută ca biserica lui Petru Maior deoarece marele cărturat a slujit aici, lăcaşul de cult fiind unit, cu certitudine începând din 1784 când acesta devine preot al Reghinului unguresc şi protopop al Gurghiului. De altfel, izvoarele vremii mai consemnează că acesta a donat clopotele bisericii, în 1791, când a fost ridicată clopotniţa. Clopotele au rezistat până în zilele noastre ca o mărturie a sprijinului acordat de Petru Maior dăinuirii religioase româneşti pe aceste meleaguri.

Biserica de lemn de la Reghin nu impresionează prin dimensiuni, acestea fiind reduse. Lăcaşul de cult a fost ridicat în două etape, stilurile constructive fiind diferite. Astfel, în prima etapă, biserica este construită utilizându-se bârne lungi, cioplite pe patru feţe, aşezate orizontal şi îmbinate în console care descresc ca lungime. În a doua fază, au fost realizate pridvorul şi turnul în formă de piramidă ce se încheie cu un foişor cu coif prismatic. Pridvorul închis comunică, printr-o scară de lemn, cu podul bisericii şi cu turnul.

Pictura murală se regăseşte doar în absida altarului, neexistând dovezi că pereţii şi bolta pronaosului, respectiv a navei au fost decoraţi, şi aparţine în mare parte binecunoscutului artist Toader Zugravul, care le-a semnat şi a trecut pe acestea anul 1747. Lucrările reprezintă Sfânta Troiţă, Sfântul Emanoil, Maica Domnului miluitoarea, ţinând pruncul pe genunchi, cu ambele mâini, cete îngereşti, Sfântul Antonie, Sfântul Teodosie, sfinţi părinţi, viziunea patriarhului Petru, jertfa lui Avram. Uşile împărăteşti, sculptate în ajur, au fost realizate în aceeaşi perioadă, jumătatea secolului al XVIII-lea, şi pe acestea sunt reprezentate Buna Vestire şi Evangheliştii.

Biserica de lemn din Reghin a trecut prin mai multe etape de renovare, consemnate fiind cele din anii 1857, 1957, 1982. În 1982, biserica lui Petru Maior, abandonată şi aflată în prag de prăbuşire, a fost restaurată prin strădania preotului Ilie Damian, fostul protopop de Reghin. Biserica se află pe lista monumentelor istorice.

 

Biserica de lemn din Sânmărtinu de Câmpie, monument istoric de 52 de ani

Biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril din satul Sânmărtinul de Câmpie a fost declarată monument istoric de către Comitetul de Stat pentru Construcţii Arhitectură şi Sistematizare, Direcţia Monumentelor istorice, printr-un proces verbal datat 16 august 1962 şi aprobat în aprilie 1963.

Legenda călugărului Martin

a-sanmartinuSituată într-un cadru natural, pitoresc, pe dealul împădurit al satului Sânmărtin, aparţinând de comuna Râciu, istoricul acestui mic lăcaş de închinare creştinească se pierde în negura vremurilor. „Acest monument aparţine românilor care au locuit dintotdeauna şi fără întrerupere pe aceste meleaguri. Tradiţia locală orală aminteşte că prin secolul al VI-lea un călugăr cu numele Martin ar fi sălăşluit în preajma acestei mănăstiri, într-o colibă, la marginea pădurii. Pentru viaţa lui exemplară, locuitorii din împrejurimi îl numeau pe pustnic Sfântul Martin, botezând apoi şi satul lor de pe Valea Comlodului cu numele de Sânmărtin. Din cercetările mele de la bătrânii satului am aflat că în jurul micii biserici din deal au existat numeroase căsuţe, dar cu timpul au dispărut ca şi oamenii care le-au locuit cândva. De existenţa lor au rămas mărturie multele morminte, cruci de piatră şi de lemn cu inscripţii, care constituie şi azi un mic cimitir în jurul mănăstirii. Tot după tradiţia orală, transmisă din moşi strămoşi, data ridicării acestei mănăstiri ar fi fost în jurul secolelor XV-XVI. Locuitorii au ţinut de această aşezare creştinească până în anul 1723 când este atestată înfiinţarea parohiei din satul Sânmărtin”, a precizat preotul Emil Damian, într-un document de prezentare a bisericii.

Icoane valoroase

Mănăstirea este construită pe un plan dreptunghiular având fundaţia de piatră, tălpile de stejar, pereţii din bârne de brad cu acoperişul de şindrilă. „Suprafaţa bisericii este de numai 40 de metri pătraţi. Înăuntru se păstrează mai multe icoane vechi pictate pe lemn, cu vopsele de natură organică şi o sculptură neaplicată, făcută în mod rudimentar. Prestolul este din lemn brut cioplit în stilul creştinismului primitiv. Icoanele în număr de zece sunt din diferite epoci din secolele XVII-XVIII şi XIX. Ele reprezintă figuri de sfinţi: Maica Domnului, Sfântul Nicolae, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril şi un sfânt neidentificat, sau scene ca Maica Domnului cu Iisus în braţe şi Adormirea Maicii Domnului. Se mai păstrează crucifixe dintre care unul este pictat cu scene biblice”, a mai arătat părintele Emil Damian.

 

 

 

Fii primul care comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publica.


*