Noutăţi legislative privind alegerile locale

foto juridicAvând în vedere modificările legislative privind alegerea autorităţilor publice locale, precum şi noutatea absolută privind modalitatea de finanţare a campaniilor electorale, dedicăm, în primul număr al Telegrafului de Mureş, spaţiu pentru trecerea în revistă a principalelor noutăţi. Legea nr. 115/2015 cu privire la alegerea autorităţilor publice locale
Conform legii, şi partidele politice trebuie ca pentru candidaţii la alegerile locale să depună, odată cu dosarul de candidatură, şi listele de semnături pentru susţinere.

Perioada depunerii candidaturilor este 11 aprilie – 26 aprilie 2016.

Candidaţii trebuie să aibă domiciliul pe raza UAT-ului pentru care candidează.

Alegătorii pot vota doar dacă au domiciliul sau reşedinţa (flotantul) pe raza UAT-ului respectiv.

În birourile electorale (BEJ, BEM, BEL și Biroul Secţiei de Votare) nu pot fi propuse rude ale candidaţilor (soţul, soţia, rudele sau afinii până la gradul al II-lea inclusiv, adică fraţi, copii, bunici, nepoţi). Legea nr. 113/2015 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale

Plafonul maxim pentru cheltuieli de campanie pe tipuri de UAT:

Comună consiliu + primar = 6.300 lei
Oraş consiliu + primar = 10.500 lei
Municipiu consiliu + primar = 15.750 lei
Municipiu reşedinţă de judeţ consiliu + primar = 84.000 lei
Consiliul Judeţean = 105.000 lei
Legea stabileşte şi tipurile de cheltuieli, precum şi cuantumul maxim al acestora, după cum urmează: 40% media (scris, radio, tv), 30% publicitate online, 30% cercetări sociologice, 20% afişe, 50% broşuri, pliante, 30% evenimente.

Toate plăţile se vor efectua dintr-un singur cont – contul unic de la nivel judeţean. Singurii care pot depune bani în cont sunt candidaţii sau mandatarul financiar cu împuternicire de la candidaţi. Fiecare depunere de bani trebuie să fie însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere a candidatului privind provenienţa banilor. Suresele de finanțare pot fi doar din: venituri proprii, donaţii de la persoane fizice sau împrumuturi de la persoane fizice sau bănci.

Pentru finanţarea campaniei electorale se pot depune bani până în ultima zi a campaniei electorale.

Autoritatea Electorală Permanentă va restitui candidaţilor banii cheltuiţi pentru campanie, cu respectarea prevederilor legale.

Vom reveni cu amănunte în perioada de precampanie şi campanie electorală.

av. Sergiu PAPUC

Fii primul care comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publica.


*