Horea Soporan: “Proiectul PSD Tîrgu Mureș de dotare a cabinetelor stomatologice din școli devine proiect național”

horea-soporan-albPreședintele PSD Tîrgu Mureș, Horea Soporan – candidat la funcția de Senator, a declarat, în cadrul unei întâlniri electorale, că este bucuros că partidul pe care  îl reprezintă a introdus în programul de guvernare, la capitolul sănătate, necesitatea  înființării și dotării cabinetelor stomatologice din școli.

În programul PSD pentru guvernarea 2017 – 2020 prevenția în sănătate are un rol însemnat. Vor fi implementate programe de screening  pentru depistarea bolilor cu impact mare asupra sănătății publice, program de care ar beneficia peste 5 milioane de români. Sănătatea copiilor va fi protejată prin investiții în cabinetele medicale școlare, inclusiv cele stomatologice, aceștia beneficiind de consultații medicale pentru depistarea diferitelor afecțiuni cu debut precoce.

“În vara acestui an PSD Tîrgu – Mureș prin consilierii săi locali – av. Sergiu Papuc, ing. Cristian Bratanovici și ing. Sebastian Pui – coordonați de dr. Daniela Ceană, susțineau nesesitatea modernizării și dotării cabinetelor medicale din școli, precum și a celor șase cabinete stomatologice din unitățile de învățămînt din Tîrgu Mureș. Această propunere se va concretiza în anul 2017 prin cuprinderea sumelor necesare în bugetul local al municipiului. În acest sens avem deja un proiect inclusiv cu sumele necesare acestor investiții.

Sunt bucuros că una dintre propunerile PSD Tîrgu Mureș a devenit și strategie la nivel national, iar viitorul Guvern PSD va implementa acest proiect în toată țara, astfel că elevii din România vor beneficia de servicii medicale în școli”, a declarat Horea Soporan.

Principalele priorități pentru sănătate în viziunea PSD sunt prevenția, ieftinirea medicamentelor, accesul mai ușor al pacienților la medicamente și programe naționale de tratare a bolilor, investiții în infrastructura sanitară, creșterea semnificativă a veniturilor personalului medical.

 

Programul PSD prevede investiții strategice în medicina mureșeană

Programul de Guvernare al PSD susține dezvoltarea la Tîrgu Mureș a unuia din cele 8 spitale regionale ale României, investiție strategică ce va cuprinde, în afară de secțiile spitalului, un  campus si locuințe pentru personalul medical și facilități pentru aparținătorii bolnavilor.

În programul PSD privind investițiile în spitale este prevăzută dotarea fiecărui spital județean din țară cu echipamente de imagistică (cel puțin un CT și un RMN), echipamente pentru analize de laborator, precum și înființarea de paturi pentru arși (între 6 și 10 în fiecare județ).

De asemenea, PSD propune Programul Național de Dotare cu Ambulanțe prin care se va înnoi tot parcul actual, iar fiecare comună va avea o ambulanță de urgențe.

 

Medicamente mai ieftine și acces pentru toți pacienții

Programul PSD pentru sănătate prevede că pacienții vor avea la dispoziție un medicament gratuit pentru fiecare afecțiune, în plus față de medicamentele gratuite acordate prin programele naționale.

Social-democrații vor anula H.G. 800 din oct. 2016, prin care Guvernul Cioloș majorează prețul la 65% din medicamentele din Catalogul Național; spre exemplu, Metforminul de 850 mg (pentru diabet) crește de la 1,71 lei la 4,87 de lei, iar Enalapril de 5 mg (pentru boli cardiace) crește de la 1,86 lei la 5 lei.

Prin măsurile pe care le va lua PSD va asigura accesul pacienților români la noile medicamente apărute pe piață prin actualizarea frecventă a listei medicamentelor compensate.

 

 Acces ușor la tratamente

PSD va debirocratiza accesul pacienților la tratamente prin desființarea comisiilor de specialitate care aprobă acordarea tratamentului necesar prin programele naționale. Astfel, medicul terapeut va fi cel care alege cel mai bun tratament pentru pacientul său.

Statul va finanța integral toate serviciile medicale aferente unei boli din programul national. Spre exemplu, pacientul va beneficia și de imagistică și de analize complementare și de tratament.

Fii primul care comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publica.


*